Magie

Farmecele vrăjitoreşti

 Ele s-au înscris dintotdeauna în repertoriul vrăjitoarelor, fiind mai puţin practicate de vrăjitori, probabil şi prin faptul că marea majoritate a persoanelor care făceau apel la asemenea formule himerice erau fetele şi tinerele femei, ale căror probleme sentimentale puteau fi mai repede înţelese de către vrăjitoarele vârstnice, oricum considerate cu multă experienţă de viaţă.
Imaginaţia vrăjitorească în domeniul magiei amorului se dovedeşte uimitoare. Cărţile de desfacere a farmecelor care au circulat până în deceniile trecute sunt în măsură să arate o bună parte din cele „99 de chipuri şi 99 de feluri de fapte”, adică de manopere magice pentru dragoste, îndepărtarea dragostei sau a rivalilor. Sunt enunţate, de pildă, farmece în care erau utilizate produse animale şi umane ca: păr de femeie, creier de broască, pui neieşit din ou, sânge de cîrtiţă, piele de şarpe, sânge şi intenstine de arici, carne de pui de rândunică şi de liliac, vine de lup, pocitură de raţe, plisc de cioară, broască cusută la gură, piele de pe sân de femeie, urină umană, balegă de cal, bale de câine, prăsneală de mâţă, găinaţ de găină; diferite materii ca : rumeguş de sfredel, hârburi din nouă târguri, sare de vite, zgură dintr-un cuptor părăsit, pământ din fântână părăsită, praf din răspântii, cărbuni stinşi, apă de la roata morii, cenuşe din cămaşă arsă, pai de mătură aruncată, piele de potlogi vechi; produse alimentare: făină măcinată în zori, turtă de grâu cu lapte de femeie sau de vacă, usturoi descântat în ziua Sfîntului Andrei; apoi ştreang de om spânzurat, murdărie de sub unghii de mort, piele de om mort, piedică de la mort, păr de mort; materii din natură ca praf de marmură, de cremene, bncăţi de aramă, lut şi altele.
De obicei, materiile descântate de vrăjitoare erau căutate şi aduse de către persoana care apela la farmece. După epuizarea ritualului magic, acestea erau aruncate în faţa sau în dosul casei, în horn, în aşternut, pe prag, în calea celor care urmau să fie „fermecaţi”, fără ca operaţia să fie surprinsă de careva.

Oncţiunea magică-Ungerea

Legată direct de practica sabatului se află şi tehnica de oncţiune magică.  Preoţii antici posedau compoziţiile lor secrete, capabile să producă un somn profund, vise bizare sau halucinaţii. Dar oncţiunile nu erau o invenţie a preoţimiî, ci o preluare din tehnica magiei tămăduitoare. Aşa se şi explică de ce aceste oncţiuni îşi ocupau locul lor primordial în ritualurile vrăjitorilor, personaje care nu ar fi putut avea în niciun caz acces la tainele sacerdotale.
Oncţiunea magică nu era o fantezie, ci un produs absolut real pe care doar bătrânii vrăjitori ştiau să-l prepare din unsori şi ingrediente, secretul fiind transmis sub jurământ doar unui singur novice. Orice vrăjitor nou achiziţiona însă oncţiunea cu care nu uita să se frece pe trup înainte de a se culca în noaptea sabatului. Ingredientele din unsoare intrau în piele, efectul fiind acea stare de somn, cu vise bizare, pe care toţi vrăjitorii o aveau şi o descriau ca reală. Repetarea permanentă a acestui tratament ducea la cronicizarea manifestărilor psihice, vrăjitorii având un comportament ieşit din comun, asemănător drogaţilor, mergând adesea până la convulsii, furii şi demenţă.
Adepţii lui Satan se ungeau cu grăsime de copil, amestecată cu sânge de liliac, praf de omag, mandragoră şi mac. Numai unşi cu această grăsime, vrăjitorii puteau să aibă senzaţia vehiculării prin aer, sub clar de lună, spre locuri agreabile. Dar vrăjitorii foloseau, câteodată, oncţiunea magică şi pentru a dărui senzaţie de plăcere unor tineri clienţi. Gerolamo Cardano (1501—1576) descrie o compoziţie oarecum asemănătoare, în principiu, având însă în amestec şi sânge de bufniţă, rădăcină de ţelină, frunze de cincidegete, excremente de pisică neagră şi altele. Cardano mai arată că, înainte de a se freca pe trap cu oncţiunea magică, vrăjitorii se supuneau unui ritual obositor, ca şi unor restricţii severe alimentare.
Ioan Wierius, scriitor bizantin (sec. XV) specializat în formule magice, relatează că pomadele vrăjitorilor erau în realitate otrăvuri periculoase pentru organism, fiind alcătuite din droguri, narcotice şi plante veninoase, folosirea lor repetată ducând la imbecilizare.
Florentinul Paolo Minuoci (sec. XVI) relatează de altfel o întâmplare trăită de el ca jurisconsult al Inchiziţiei. La cererea tribunalului, o vrăjitoare s-a declarat dispusă să se supună „experimentului”. Seara, în prezenţa judecătorilor, s-a frecat cu oncţiunea magică şi a căzut într-un somn adânc. Imediat, inchizitorii şi medicii au început să facă experienţe cu corpul ei: au împuns-o, i-au ars pielea cu fierul roşu, i-au crestat carnea cu cuţitul. Dar nimic nu a trezit-o. După douăzeci şi patru de ore s-a deşteptat, complet insensibilă, descriind scene de unde credea că fusese transportată.
O experienţă mai puţin crudă a efectuat însă medicul Andre Laguna, tot asupra unei vrăjitoare arestată, pe care o punea să se ungă cu pomăda magică de cîte ori se trezea. Curând, femeia a ajuns într-o stare fizică jalnică, oncţiunea pierzîndu-şi efectul. Ba mai mult, vrăjitoarea nu mai putea dormi. Laguna a analizat oncţiunea, descoperind în ea narcotice şi alte substanţe pe care nu le-a putut determina.

Sabatul vrăjitorilor

 Un loc aparte îl va căpăta, în acest proces de modernizare, aşa-zisul ritual al sabatului, practicat obligatoriu de oricare vrăjitor. Cuvîntul „sabat” semnifică în limba ebraică ziua de repaos. Dar, în practica vrăjitorească, el va căpăta cu totul alt sens, anume acela care defineşte un ansamblu de manopere periodice la care se supun vrăjitorii în grup. Sabatul reprezintă tehnica vrăjitorească reală, dar şi superstiţie. În concepţia vrăjitorilor, sabatul trebuia să aibă loc de două ori pe săptamână, anume în nopţile de miercuri spre joi şi de vineri spre sâmbătă. Reuniunea se desfăşura într-un loc izolat, la răscruci de drumuri, pe malul mării sau al unui lac, în mijlocul unei păduri întunecate. Invitaţii la sabat trebuiau să facă ungerea magică, adică să se frece pe corp cu o pomadă preparată după un ritual anume. Întâlnirea se petrecea înainte de miezul nopţii, prezenţa la sabat fiind obligatorie. Vrăjitorul care absenta prima oara era violent dojenit. A doua oară suferea o sancţiune foarte severă.
Există credinţa ca vrăjitorii se adunau la sabat venind călare pe ţap, pisică neagră, lup sau măgar, alţii pe o mătură cu coadă, furcă, broască râioasă zburătoare sau liliac, brăzdând aerul rapid spre a coborî exact la locul de întâlnire. Când toţi vrăjitorii erau adunaţi, apărea în mijlocul lor Satan, sub forma unui ţap cu coarne lungi, avînd faţă umană, barbă ascuţită, nas coroiat şi piele neagră. Vrăjitorii îl salutau solemn şi adresau adoraţii. Potrivit supertiţiilor, Satan putea să apară şi dintr-un mic vas, avînd dimensiunile unui şoricel. Dar, pe măsură ce vrăjitorii făceau ritualul cuvenit,  cesta creştea, căpătând cu încetul forme colosale.
Demonograful Delancre, judecător în timpul Inchiziţiei, scria, cu câteva secole în urmă, cu toată seriozitatea, că mai mult de o mie de vrăjitori pe care el însuşi i-a interogat şi condamnat la ardere pe rug, ar fi descris aproximativ în acelaşi fel ritualul sabatului, care semăna cu o îngrozitoare orgie. Conform legendelor, ceremonia sabatului începea prin dansul broaştelor râioase care se executa în fluierăturile copiilor morţi nebotezaţi. Apoi broaştele porneau să orăcăie şi copiii să danseze prin aer. După ce se termina acest „amuzament”, decanul vrăjitorilor avansa în mijlocul unui ring, se dezbrăca gol şi executa un menuet. Adunarea continuă cu un nou ceremonial. Vrăjitorii veneau unul câte unul, făceau plecăciuni înaintea lui Satan care purta pe cap o coroană de coarne negre, şî-l sărutau pe bot, jurând, cu mâna stângă întinsă, că-i aparţin cu trup şi suflet.
Imediat începea festinul, la care se serveau pâine de mei învelită în seminţe de crin de pădure, tocană cu carne de broască râioasă, de hoţi spânzuraţi sau de copii morţi la naştere, vinuri ameţitoare colorate cu fiere, conţinând afrodisiace. Vrăjitorii trebuiau să mănânce şi să bea, să se îmbete, să sară pe masă şi să toasteze pentru gloria infernului. După festin, adunătura de beţivi, clătinîndu-se, urla înspăimîntător, cautând fiecare să apară în postura cea mai înjositoare. Obosiţi şi ameţiţi, vrăjitorii vin acum să dea socoteală lui Satan despre cele ce au făptuit şi ce au pus la cale — incendii, otrăviri, asasinate — în fine, despre toate crimele lor şi Satan îi laudă sau îi ceartă, după cum unul sau altul l-a servit mai bine sau mai rău.
Apoi, vrăjitoarele şi vrăjitorii vociferînd şi gesticulând intrau în convulsii. Satan stă culcat pe coadă şi priveşte râzând. Într-un anumit moment, un zgomot se aude venind de undeva de deasupra ca un bubuit de tun. Cocoşul cântă şi toată hărmălaia încetează brusc. Fiecare vrăjitor încalecă iute şi se precipită prin aer spre casă. Sabatul s-a terminat.

MAGIA NEAGRA si victimile acesteia

Ce poate fi mai dureros pentru individ şi societate decât numărul mereu crescând al familiilor nefericite ? Am descoperit, de-a lungul timpului, manifestări şocante, unele aparent absurde, altele de o violenţă incredibilă, ale unor bărbaţi care se consideră “buni familişti”. Adulterele abundă, alimentând celebrul “triunghi conjugal”, care nu este o formă tocmai liniştită a relaţiilor interumane. De obicei, soţul vine beat acasă, terorizându-şi familia. Salariul, proaspăt încasat, a fost cheltuit rapid cu amanta, iar viaţa familiei se bazează doar pe câştigurile soţiei. Soţul se înfurie din orice, soţia i se pare insuportabilă, iar copiii, plictisitori peste măsură. Ce cauze pot aduce familia într-o situaţie atât de nenorocită şi, din păcate, prea des întâlnită ?
Multe femei căsătorite m-au rugat să verific existenţa unor amante şi să aflu prin ce metode au fost înceţoşate minţile celor cu care s-au unit prin cununie. Din păcate, mijloacele de cucerire a bărbaţilor sunt numeroase, unele mai rafinate decât altele. Perversiunile sexuale, învăţate de unele femei cine ştie de pe unde, reprezintă o armă puternică pentru a-şi atinge scopurile. Numeroşi bărbaţi, care până mai ieri erau soţi model, s-au transformat în bestii, donatori de bani sau bijuterii şterpelite din casă, hoţi, traficanţi de orice... Unii şi-au părăsit soţiile şi copiii. Alţii işi duc mai departe viaţa de familie, încercând să arate lumii că “totul este în regulă”.
Deşi trăim într-o ţară cu oameni care, în majoritate, se tem de pedeapsa Divină, am remarcat a reacţie adversă puternică la credinţa normală în Dumnezeu. Am senzaţia uneori că România s-a transformat într-o “ţară a vrăjitoarelor“. În multe localităţi, aproape fiecare stradă adăposteşte măcar o “specialistă” în farmece. Ea leagă şi dezleagă vieţile şi destinele unor oameni, fără să se gândească prea mult la consecinţele grave ale acestor îndeletniciri. Unele se laudă că ţin cu Dumnezeu şi folosesc lumânări, cruci, sare, cositor, mercur, apă sfinţită, făcându-şi enorm de multă publicitate. Dar, indiferent că acţionează cu bună sau rea intenţie, inconştienţa lor produce victime. Ajutându-i pe unii, îi nenorocesc pe alţii.
Mai rău chiar, unele “specialiste”, ascunse de ochii şi urechile mass-media, folosesc mijloace de manipulare deosebit de periculoase. Multe persoane au găsit în preajma sau în interiorul locuinţelor anumite obiecte ciudate : oase de păsări legate cu aţe colorate ; bucăţi de pâine unse cu lichide colorate şi lipicioase ; gunoi ciudat pe pragul casei ; ouă, în locurile unde găinile nu au acces ; păpuşi făcute din cârpe legate cu şnur ; broaşte vii sau moarte, ajunse ca din senin în casă ; fotografii înţepate cu ace şi multe altele. Oricât am fi de “realişti”, trebuie să remarcăm coincidenţa unor astfel de “apariţii” cu declanşarea perioadelor pline de nenorociri în vieţile oamenilor.
Spunând sus şi tare că “astfel de vrăji nu sunt posibile, fiind doar rodul imaginaţiei, încinse de prea multe lecturi despre fenomenele paranormale, a unor persoane instabile psihic”, dovedim o atitudine inconştientă. Ignorând existenţa răului din jurul nostru, acceptăm să convieţuim cu el, îl ajutăm şi, în acest caz, nu mai avem dreptul să ne plângem că faptele reprobabile sunt din ce în ce mai numeroase...
Persoanele atacate prin magie neagră prezintă simptome specifice : depresii, dureri de cap (mai ales in zona cervicală), stari de leşin, senzaţii de întunecare a minţii şi... nelipsita obsesie a morţii. Când se intervine prin vrăji pentru îndepărtarea soţului de soţie, unul dintre cei doi nu-l mai suportă pe celălalt în preajma sa ; are momente când îl vede cu un chip respingător, adeseori simţind nevoia sa o ia la fugă sau să îl omoare. Manifestările pot fi reciproce.
Răul se întinde nestingherit în societatea noastră. Divorţurile abundă, ca şi violenţa - într-un cuvânt, nefericirea. Pe cine să dăm vina ? Pe sărăcie, ignoranţă, lipsa de civilizaţie, lipsa de credinţă în Dumnezeu sau pe infinita varietate a destinelor omeneşti ?

VRAJITORII de MAGIE NEAGRA

 Profitând de interesele meschine şi patimile omeneşti, el trimite energii perverse către victimele indicate de clienţi, transformându-le viaţa într-un coşmar. Astfel, vrăjitorul, prin biocâmpul şi capacităţile sale mentale, amplifică ideile satanice, distructive. Cu scopul de a-şi concretiza intenţiile murdare, el se foloseşte de spiritele negre pentru a-şi satisface clienţii. Dar şi forţele Întunericului profită de talentele lui pentru a-şi împlini planul stra­tegic de distrugere a lumii (suferinţe din belşug, pentru cât mai multe fiinţe nevinovate).
Practica vrăjitoriei are o mare răspândire în România, lucru trist, recunoscut cu îngrijorare şi de către unii slujitori ai Bisericii. Părintele exorcist Ilarion Argatu, de la Mânăstirea Cernica (Dumnezeu să-l odihnească în pace !) se mira adeseori de amploarea acestor îndeletniciri blestemate. Sfinţia-sa spunea că la începutul carierei sale duhovniceşti, prin anii ‘30, arareori se putea auzi de asemenea fapte. Astăzi, influenţa vrăjitoriei creşte îngrijorător, mai ales de când cu “libertatea şi democraţia”, primite parcă din linguriţă, iar oamenii, ca o consecinţă directă a acestui trist adevăr, devin tot mai mizerabili.
Chiar şi cei care nu cred în vrăji pot să le cadă victime. Bravada şi ignoranţa în faţa acestui fenomen pot alimenta sugestia primită pe cale telepatică - parte componentă a agresiunii prin vrăjitorie - ca individul să suporte pasiv fluxurile malefice năpustite asupra sa. Dacă omul nu crede în puterea farmecelor, nici nu intenţioneaza să lupte împotriva lor. Dacă s-a întâmplat că a devenit victima acestora, ar putea avea necazuri mari. Urmarile acestor practici necurate pot fi : moartea, mutilarea, accidentele, distrugerea psihică, ruinarea sănătăţii trupului, pierderea de persoane dragi sau a unor bunuri materiale, ruperea relaţiilor interumane ş.a. Dacă populaţia noastră, în ansamblu, ar fi ceva mai spiritualizată, ar trata aceste “ocupaţii” cu seriozitate, considerându-le nişte delicte grave. Oare cu ce se deosebeşte un criminal în serie de o vrăjitoare care provoacă de la distanţă, contra-cost, moartea multor indivizi ?
Ca un simptom alarmant al ipocriziei omeneşti, slujitoarele “magiei albe” se pretind a fi oponentele “magiei negre, diavoleşti”. Numai că atâta timp cât şi practicile de “magie albă” produc haosul în vieţile victimelor, după bunul plac al celor ce plătesc bine (legând şi dezlegând cununiile, distrugând familii, aducând fete nevinovate în paturile celor bogaţi, ajutând infractorii să câştige bani cu nemiluita etc), atunci care mai este diferenţa ? Nici o vrăjitoare nu ţine cont de Binele şi Înţelepciunea Divină.
Nu există altă cale de a lupta cu forţele demonice decât prin Puterea lui Dumnezeu ! Salvarea stă în forţa şi tenacitatea victimelor de a invoca personal ajutorul Domnului Dumnezeu. Nu este suficient să ai un suflet minunat şi să faci fapte bune, mai trebuie să ai şi mintea trează, gata de luptă cu răutatea Necuratului. Dacă, spre norocul tău, conştientizezi momentele în care eşti supus unui asalt hipnotic malefic, fereşte-te să iei decizii importante pentru viaţa ta, odihneşte-te şi evită acţiunile periculoase. Roagă-te la Bunul Dumnezeu sa-ţi dea puterea de a răbda şi a scăpa cu bine din răul care încearcă să te copleşească !

MAGIA NEAGRA-Atacul psihic indirect

 În majoritatea cazurilor, ea nu află niciodată că, într-o anumită perioadă a vieţii sale, s-a aflat sub incidenţa unor emisii energetice agresive şi distructive. Metodele practice sunt aproape aceleaşi ca la atacul direct. Lor li se adaugă aşa-zisele ”descântece ale depărtării”, care se deosebesc mult de cele folosite în faţa victimei. Acestea din urmă sunt ceva mai blânde, pentru ca nu cumva persoana agresată să moară în timpul ritualului, fapt ce le-ar aduce grave complicaţii celor aflaţi de faţă.
Rezultatele aplicării acestor practici de influenţare a biocâmpurilor umane sunt imprevizibile. Nici vrăjitorul însuşi nu poate garanta efectul “optim” al acţiunilor sale. De la un caz la altul, acesta are o intensitate maximă, medie sau aproape nulă. De multe ori, agresorului îi scapă acţiunea de sub control, făcând, în mod inutil, multe victime, fără a-şi putea atinge scopul propus.
Majoritatea oamenilor rezistă agresiunilor psihice, mai ales dacă ele sunt programate pe termen relativ scurt (o lună, 3 luni, 6 luni). Atacurile programate pe termen lung ( ani de zile sau toată viaţa) şi cele repetate la anumite intervale de timp (calculate după norme ştiute numai de către practicieni) pot avea consecinţe deosebit de grave.
Oricare dintre aceste două tipuri de agresiuni psihice ar fi folosit, dacă agresorul are “talentul Satanei”, victima va suferi enorm din punct de vedere fizic şi psihic. Din nefericire, astfel de agresiuni sunt arareori pedepsite şi numai acolo unde există legi pentru judecarea vinovaţilor prinşi asupra faptului.Răul de pe lumea aceasta nu se datorează doar prostiei şi slăbiciunilor omeneşti. El este efectul energiilor vehiculate de entităţile malefice invizibile. Acestea îi îndeamnă pe oameni să producă mult rău în ei înşişi, dar şi în jurul lor. Unele persoane sunt foarte receptive la intenţiile negative care li se sugerează “pe nevăzute” şi le pun în practică fără să regrete. O problemă arzătoare a demonilor este cum să le domine vieţile celor ce slujesc Binele şi ascultă vocile curate ale îngerilor lui Dumnezeu. Aici joacă un rol important vrăjitoria.

MAGIA NEAGRA- Atacul psihic direct

 Acesta acţionează pur mental sau combinând influenţa mentală cu manipularea unor obiecte şi vietăţi, cum ar fi : lumânări colorate în negru, brun, cenuşiu, verde murdar, roşu sângeriu spre brun, galben-bej închis etc ; animale vii sau moarte (şoareci, şobolani, pisici, câini, broaşte, şopârle etc) ; crucifixe din lemn sau os, vopsite în culori închise ; scoici necurăţate, cu interiorul putred ; păsări (găini, bufniţe, pescăruşi ş.a. , în funcţie de zona geografică) ; obiecte de tortură pentru fiinţele sortite sacrificării (foarfeci, cuţite, cleşti folosiţi la scoaterea ochilor şi a măruntaielor, nuiele pentru lovirea victimelor, topoare mici etc).
Prin sacrificarea vietăţilor nevinovate se aduc ofrande unor entităţi inferioare (slab dezvoltate informaţional), supranumite “duhurile Iadului” (demonii). Acestea, satisfăcute prin cruzimea sacrificării unor fiinţe inocente şi slab protejate, devin înţelegătoare şi oarecum docile, executând cererile vrăjitorilor de a provoca suferinţe oamenilor-ţintă. Victima poate fi adusă în casa agresorului sau agresorul, în casa victimei, care, de obicei, se află în stare de inconştienţă (beată, drogată sau hipnotizată).

Vrajitoria

Vrăjitoria există din timpuri imemoriale. În ciuda progresului civilizaţiei umane, practicile de manipulare a semenilor s-au pă strat şi diversificat, multe dintre ele dovedind o regretabilă eficacitate. Nu este vorba despre superstiţii sau autosugestie ; din nefericire pentru noi toţi, ritualurile magice posedă o forţă reală.
Doamna parapsiholog NINA PETRE apreciază că problema agresiunilor psihice prin practici vrăjitoreşti este de mare actualitate. Datorită calităţilor sale paranormale, autoarea poate depista prezenţa farmecelor şi blestemelor în biocâmpurile umane. În activitatea sa de consilier parapsihologic, desfăşurată pe parcursul mai multor ani, ea a constatat amploarea îngrijorătoare a atacurilor prin magie neagră.
Vrăjitoria este la ora actuală un fenomen de masă . Efectele sale sunt devastatoare pentru vieţile multor oameni. Nu există un control social sau mijloace legale de combatere a ei. Totuşi, spre norocul nostru, al tuturor, influenţele nefaste ale vrăjitoriei pot fi respinse prin Puterea lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi.
Precum terifianta contaminare radioactivă, îndeletnicirile vrăjitoreşti, deşi nu sunt întotdeauna vizibile cu ochiul liber, poluează cumplit minţile şi sufletele oamenilor, degradându-le până şi trupurile. Nutrim speranţa că indivizii tentaţi de a face un astfel de "pact cu Diavolul" vor înţelege că această iniţiativă este nu numai condamnabilă, ci chiar periculoasă pentru ei şi pentru cei ce le sunt dragi. Tot răul la care devin complici se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva lor...

În vremurile de astăzi nu mai este elegant să loveşti cu pumnul sau cu bâta pentru a-ţi satisface interesele. În schimb, a luat o amploare greu de controlat aşa-numita “agresiune psihică”. Aceasta izvorăşte din adâncul sentimentelor de ură, invidie, răzbunare sau, pur şi simplu, din setea de a provoca răul cuiva, fără riscul ca agresorul să fie descoperit şi pedepsit.
Din punct de vedere spiritual, răul este o energie întunecată, care, provenind din anumite surse, are posibilitatea de a se răspândi rapid în atmosfera psihică, infestând-o. După cum aerul este indispensabil plămânilor, atmosfera psiho-mentală hrăneşte mintea cu idei, emoţii, intenţii. Poluarea gândurilor, a sentimentelor, este un fenomen la fel de real şi grav ca şi poluarea aerului. Agresorul psihic preia din spaţiu o mare cantitate de energie malefică, pe care o dirijeaza asupra victimei. Acest flux energetic otrăvitor invadează organismul fiinţei agresate, tulburându-i funcţiile vitale, psihice, mentale.
La baza atacurilor psihice pot sta motive diverse, unele de-a dreptul naive, altele îngrijorător de grave. Printre acestea se află : lipsa de loialitate între concurenţi ; setea de parvenire prin distrugerea colegilor competenţi ; dorinţa de a ieşi în evidenţă cu orice preţ ; complexul culpabilităţii, persistând ca o obsesie periculoasă în mintea celui ce atacă ; răutatea specific femeiască, manifestată atunci când apar rivale atrăgătoare ; lupta bărbaţilor pentru a li se recunoaşte inteligenţa şi farmecul viril ; tendinţa de eliminare a adversarilor politici ; răzbunarea unor conducători pe supuşii recalcitranţi; practica anihilării celor consideraţi duşmani, pe fronturile vizibile şi invizibile ale veşnicelor războaie ; lupta dintre diversele doctrine politice, filozofice, religioase, etnice ; neobosita concurenţă între agenţii secreţi ; setea de câştiguri băneşti a “specialiştilor” în magie neagră.